Abonați-vă la newsletter-ul nostru!
Click aici pentru înscriere.

19 octombrie 2020, Natalia Pancec şi Adriana Toacsen

cid taeD8Knq9VMTtIOOfRPB-horz

luni, 19 octombrie 2020, ora 19.00

Bartók în repertoriul violoniştilor români

Natalia Pancec (vioară) şi Adriana Toacsen (pian)

Al doilea recital organizat cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la dispariţia compozitorului maghiar Bartók Béla face parte din proiectul institutului de a prezenta opusurile camerale violonistice ale celui comemorat.
 
Recitalul este susţinut de violonista Natalia Pancec şi pianista Adriana Toacsen.
 
Program:
Claude Debussy: Sonata pentru vioară și pian
Kodály Zoltán: Adagio pentru vioară și pian
Bartók Béla: Sonata a doua pentru vioară și pian
George Enescu: Impromptu concertant
Paul Constantinescu: Sonatina pentru vioară și pian
 
Bartók Béla a fost pianist, nu a învăţat să cânte la vioară, dar ştia aproape totul despre acest instrument, căci cu ocazia culegerilor de folclor nota cu minuţiozitate fiecare sunet interpretat de violoniştii ţărani şi, de asemenea, concerta adesea cu cei mai importanţi violonişti ai vremii. Mulţi dintre aceştia l-au inspirat în compunerea unor lucrări, precum renumitul pedagog german Erdich Doflein, la solicitarea căruia a scris Bartók cele 44 de duouri pentru vioară, o serie de lucrări importante deopotrivă pentru şcoala violonistică şi pentru exerciţiul cântatului cameral.
Rapsodia nr. 1 a fost dedicată violonistului Szigeti József, unul dintre preferaţii parteneri camerali ai lui Bartók, cel care a contribuit şi la naşterea opusului intitulat Contraste, fiind intermediator între compozitor şi vestitul clarinetist jazzist american Benny Goodman.
Rapsodia nr. 2 a fost compusă pentru un alt violonist de talie mondială, Székely Zoltán, cel căruia îi datorăm şi transcripţia pentru vioară şi pian a îndrăgitelor Dansuri româneşti.
Sonata solo pentru vioară, una din ultimele compoziţii ale lui Bartók, o piesă reprezentativă pentru arta muzicală abstractă (în contrast cu cele menţionate mai înainte şi care sunt de inspiraţie folclorică), s-a născut la cererea lui Yehudi Menuhin.
Dintre femeile care l-au inspirat pe Bartók– în afară de marea iubire a compozitorului, violonista Geyer Stefi, pentru care a compus Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră – o menţionăm pe Arányi Jelly, o altă „stea” a violonisticii secolului XX, căruia i-a dedicat cele două sonate pentru vioară şi pian, respectiv pe sora acesteia, Arányi Adila, destinatara unui Andante din perioada de debut componistic a lui Bartók Béla.
 
În legătură cu Sonata pentru vioară şi pian nr. 2, care figurează în programul acestei seri, trebuie să menţionăm faptul că în anul 1924 Bartók Béla a susţinut două recitaluri în Bucureşti, la Palatul Sindicatului Ziariştilor (astăzi Teatrul Foarte Mic – B-dul Carol nr. 21). Primul a avut loc pe data de 19 octombrie, iar al doilea pe data de 20 octombrie. Acesta din urmă a fost organizat în cinstea lui Bartók de Societatea Compozitorilor Români, înfiinţată în 1920 (deci exact cu 100 de ani în urmă), Bartók fiind membru onorific al acestei societăţi. În programul acestui recital printre alte opusuri bartókiene a figurat şi Sonata nr. 2 pentru vioară şi pian, în interpretarea a doi dintre cei mai apreciaţi instrumentişti ai timpului, George Enescu şi Bartók Béla.
1a0ba22043bdcf871e192c704567dbc7
Natalia Pancec este din 2018 şef de partidă la vioară I în orchestra Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, având ocazia în mai multe rânduri să cânte în poziţia de concert-maestru. A cântat ca solistă cu diferite filarmonici din țară: Sibiu, Brașov, Bacău, Râmnicu-Vâlcea, Galaţi, cu Orchestra UNMB și Orchestra Simfonică București. A colaborat cu dirijori importanți ca Nicolae Moldoveanu, Tiberiu Soare, Florin Totan, Ovidiu Bălan sau Dumitru Goia. A participat la festivaluri în România (Bucharest Music Film Festival, Anim'est, Sighișoara, Premiile Gopo, etc.), Germania, Franța și Japonia. Natalia Pancec a urmat cursurile Liceului de muzică Dinu Lipatti și a absolvit Universitatea Națională de Muzică București la clasa de vioară a maestrului Daniel Podlovschi, iar în 2010 a obținut titlul de doctor în muzică. Violonista a obţinut o suită de premii importante, cum ar fi Marele Premiu la Concursul Paul Constantinescu din Ploieşti, Premiul I şi Premiul special al juriului la Concursul George Enescu – Impresii din copilărie, culminând în 2003 cu Premiul al III-lea (singurul premiu acordat) la Concursul Internaţional Jeunesses Musicales din Bucureşti. A susţinut recitaluri găzduite de Sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Aula Palatului Cantacuzino, Sala Dalles, dar mai cu seamă de cele două săli ale Ateneului Român, cu Cvartetul Noblesse, în compania pianistelor Verona Maier şi Simona Strungaru, a chitaristului Maxim Belciug, de asemenea cu pianista Taeko Ishinabe (Japonia). Colaborează cu ansamblul de muzică contemporană devotioModerna, cvartetul Arco, în When Violin meets Guitar, Shannon Ceili Band (muzică irlandeză) şi altele. Violonista cântă pe o vioară Gennaro Vinaccia (cca. 1770), dată în folosinţă de Filarmonica din Bucureşti, în urma câştigării poziţiei de şef de partidă.
 
Adriana Toacsen a apărut în faţa publicului în diverse ipostaze: în concerte cu orchestră, recitaluri solo sau în formații camerale. A participat şi a fost laureată a  unor concursuri naționale şi internaționale, inclusiv de muzică de cameră – duo şi trio clasic, precum Concursul Mozart din Cluj, Concursul Jeunesses Musicales București, Concursul Mihail Jora București, Concursul de muzică de cameră Salonic (Grecia), Concursul Carl Filtch  Sibiu, Concursul Ionel Perlea Slobozia, Concursul Primăvara Artelor  Bacău. A susținut concerte şi recitaluri la filarmonici din ţară precum Filarmonica George Enescu din București şi filarmonicile din Satu-Mare, Târgu-Mureș, Craiova, Timișoara, la Palatul Peleș din Sinaia, Palatul Mogoșoaia şi în străinătate. Pe lângă activitatea solistică şi camerală, Adriana Toacsen are şi o bogată experienţă de acompaniator, încununată cu prezenţa ca acompaniator în cadrul Concursului Internaţional “George Enescu”, secțiunea vioară. În cadrul Concursului Internaţional “George Enescu” a făcut parte şi din echipa organizatorică, cu rol de secretar comisie la secția pian. Între 2003 şi 2015 a avut o bogată activitate împreună cu violonista Raluca Stratulat, cu care a concertat sub numele Duo Atris, formație îndrumată pe tot parcursul acestor ani încununați de succese de violonistul Ladislau Csendes. În această formulă a obţinut în 2 ani consecutivi Premiul II şi apoi Premiul I la Festivalul Muzicii Maghiare organizat de Institutul Cultural Maghiar din București.
 
Din anul 2019 a început o nouă colaborare pentru concerte camerale şi concerte de duo concertant împreună cu violonista Natalia Pancec, cu care a îndeplinit deja şi plănuit mai multe tipuri de apariții pentru următorii ani: concerte cu orchestră, concerte de duo concertant şi recitaluri camerale. Concertul poveste este o variantă de recital – spectacol, care îşi dorește să facă muzică clasică să le fie alături, atât adulților, cât şi copiilor. Episodul pilot a fost deja inaugurat în concertul organizat în cadrul Filarmonicii George Enescu din București pe 1 iunie 2019. Dorința de a promova pe scenele de concert muzica modernă şi contemporană este momentan unul din principalele instrumente de selecție a repertoriului prin care îşi propune să-şi compună programele prezentate publicului. Prezenţa pianistei în concerte desfăşurate în cadrul Festivalului International Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi București, Festivalului Internaţional Meridian București, Festivalului Muzicii Românești Iași, Festivalului Internaţional InnerSound, dovedesc această constantă a preocupărilor sale.
 
Din cauza regulilor legate de pandemie numărul locurilor în sala de concert s-a redus la 24. De aceea vă rugăm să vă rezervaţi locurile la adresa de email This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau pe pagina de facebook a institutului. Concertul va fi proiectat în direct în curtea institutului, deci poate fi urmărit şi de acolo sau online, accesând linkul youtube pe care îl vom publica pe pagina noastră de facebook înainte de începerea recitalului.
 
Măsuri de siguranță:
·  Pe teritoriul Institutului Cultural Maghiar din București purtarea măștii este obligatorie.

·  La intrarea în clădirea Institutului vă rugăm să vă dezinfectați mâinile cu dezinfectantul de la intrare, pus la dispoziția vizitatorilor.

CALENDAR


2020
21
October
M T W T F S S
28 29 30 1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31 1

FEATURED EVENTS

No events

EVENTS

No events

Banners