Recital de pian Diószegi Benjámin
luni, 25 februarie 2019, ora 19.00
Recital de pian Diószegi Benjámin
Tineri muzicieni lansaţi de Asociaţia Culturală Ecaterina Stan
Tânărul pianist a absolvit Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj, la clasa de pian a prof. Adriana Bera, în prezent perfecţionându-se la Salzburg. Câştigător al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale, în 2017 a obţinut Premiul I şi Marele trofeu la Concursul Internaţional Dinu Lipatti din Roma.
În program:
Ludwig van Beethoven:
Sonata op. 110
Frédéric Chopin:
24 de preludii
Liszt Ferenc:
Nuages gris
Bagatell sans tonalité
Prezintă criticul muzical Ecaterina Stan.
Tânărul pianist Benjamin Diószegi și-a început educația muzicală la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” din Cluj, iar în anii 2011–2012 a urmat cursurile Conservatorului „Béla Bartók” din Budapesta. Începând din 2013 studiază la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj, în clasa de pian a profesorului universitar dr. Adriana Bera. S-a remarcat de timpuriu ca un talent deosebit, câștigând premii la concursuri naționale și internaționale: Marele Premiu la Concursul Bach – Cluj 2006, Premiul II la Olimpiada Națională a Liceelor de Artă – București 2008, Premiul II la Concursul de pian și Premiul III la Concursul de duo vioară-pian din cadrul Festivalului Mozart – Cluj 2014 și 2015. Prestațiile sale în cadrul unor concursuri internaționale au fost de asemenea răsplătite cu distincții: Premiul III la Concursul Internațional Carl Filtsch – Sibiu 2006, Premiul special „Zeitklang” la Concursul Internațional Münchner Klavierpodium – München 2016. În anii 2015 și 2016 a fost bursier al Fundației SoNoRo, participând la cursurile de măiestrie de la Schloss Engers (Germania) și Centrul Cultural Cetate. În cadrul acestor cursuri a avut ocazia să cânte alături de artiști renumiți, precum Mihaela Martin și Frans Helmerson. În 2015 a participat la cursurile Academiei de Vară de la Freiburg, unde a beneficiat de îndrumările pianiștilor Jura Margulis, Bernd Glemser și Peter Donohoe. De asemenea, a participat cu succes la cursurile de măiestrie susținute la Cluj de mari pedagogi – Robert Levin (Universitatea Harvard), Cordelia Hoefer (Universitatea Mozarteum – Salzburg). Activitatea concertistică a lui Benjamin Diószegi cuprinde atât recitaluri solo cât și concerte camerale în formații de duo, trio și cvintet cu pian. A apărut ca solist în concerte simfonice în compania orchestrelor Filarmonicilor din Cluj-Napoca și Râmnicu-Vâlcea, iar în aprilie 2018 va fi solistul concertului susținut de Orchestra Antonin Ciolan a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea.